Românii în topul obezității: cât de mult contează alegerile alimentare?

Presa a insistat în ultimii ani asupra unor statistici cu totul îngrijorătoare care plasează țara noastră în topul european al obezității atât la categoria adulți cât și la categoria copii.

Într-adevăr România conduce în topul european al obezității, atât la adulți cât și la copii. Rata pacienţilor cu obezitate în România a tot crescut de la an la an, ajungând la 39% în 2025, din datele publicate în ra­portul anual al Atlasului mondial al obe­zităţii.  În 2022, această rată era de 34% pentru România, iar acum zece ani era aproape la jumătate faţă de anul trecut. Cu alte cuvinte obezitatea a crescut exponențial în ultimii 10 ani și evoluţia este alarmantă, în contextul unui ritm de viaţă sedentar.

Datele publicate în Atlasul mondial al obezității din 2025 arată amploarea fenomenului: se estimează că în România 70% dintre adulți aveau un indice de masă corporală peste limitele considerate sănătoase, iar în 2030 numărul acestora va ajunge la aproape 11 milioane.

De asemenea, numărul celor afectați de complicații asociate, cum ar fi hipertensiune, diabet, probleme respiratorii, hormonale, infertilitate, probleme loco­mo­torii, este în continuă creștere în ultimii ani.

Poate cel mai interesant studiu a fost însă unul efectuat de curând la comanda unei societăți farmaceutice – în această cercetare s-a evidențiat faptul că, dintre toți europenii obezi, românii sunt cei mai dispuși să pună starea lor pe seama unor alegeri de viață nepotrivite (alegeri alimentare, abandonarea mișcării și practicarea sedendarismului etc). Opt din zece persoane care trăiesc cu obezitate în România dau vina pe alegerile personale. Un număr uimitor de mic de români sunt gata să admită că obezitatea lor este o maladie și să ceară ajutor medical specializat. Doar 21% dintre persoanele care trăiesc cu obezitate au consultat un medic cu privire la greutatea lor în ultimul an.

Încă și mai interesant este faptul că românii obezi sunt mai conștienți decât majoritatea obezilor de pe glob de potențialul nociv al condiției lor. Două treimi din românii asociază obezitatea cu o cauză directă sau o contribuție puternică la diabetul de tip 2 (66%) și bolile de inimă (64%). Ambele cifre sunt cu peste 10 puncte procentuale mai mari decât media globală.

Interpretările de tot felul au curs din toate părțile, majoritatea dând desigur vina pe gradul redus de informare al cetățenilor români, pe neajunsurile legislației și altor reglementări medicale.

Recunoscută ca boală încă din 1948 de Organizația Mondială a Sănătății, obezitatea trece acum în toată lumea drept o maladie cronică complexă, cu mecanisme biologice, genetice, psihologice și sociale. În România însă obezitatea nu are tratamente decontate de stat, spre deosebire de majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, unde pacienții au acces la îngrijire adecvată.

Tratamentul obezității este mai eficient și mai ieftin decât cel al multor boli favorizate de excesul de greutate. Impactul obezității asupra sănătății publice este major, afectând atât calitatea vieții oamenilor, cât și sustenabilitatea sistemelor de sănătate.

Excesul ponderal este responsabil atât pentru viețile trăite cu boli cronice precum diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare, hepatice sau anumite forme de cancer (colorectal, mamar, hepatic) cât și pentru numărul important de decese premature. Potrivit datelor din World Obesity Atlas 2025, în România, anual, peste 8.000 de decese premature sunt asociate cu indicele de masă corporală crescut, asta în condițiile în care obezitatea este una dintre principalele cauze prevenibile de boală și deces la nivel global.

Impactul obezității nu este doar medical, ci și funcțional și psihosocial, consecințele fiind limitarea mobilității, durerile cronice (articulații, spate), oboseala cronică, depresia și anxietatea (adesea amplificate de stigmatizare) și dificultățile în viața profesională și socială.

Investiția în prevenția și tratamentul obezității este semnificativ mai eficientă și mai puțin costisitoare decât tratarea complicațiilor tardive, atât din perspectivă medicală, cât și economică.

Ceea ce trebuie subliniat este că adevărul e ca de obicei undeva la mijloc. Da, la majoritatea persoanelor alegerile de viață au un rol important în instalarea obezității (fără să fie totuși singurul factor – nu trebuie minimalizat nici factorul genetic și nici cel endocrin). Alteori lucrurile sunt mult mai complicate – deși stilul de viață este artizanul supraponderalității, adesea el nu este obiectul unei alegeri personale conștiente, ci al unor factori complecși economici și psihosociali, asupra cărora individul nu are control – câteodată nici parțial. Factorii cheie de mediu care afectează prevalența supraponderalității și a obezității sunt cei care limitează disponibilitatea alimentelor sănătoase și produse sustenabil la prețuri accesibile la nivel local, spațiile pentru activitatea fizică și absența unor medii juridice și de reglementare adecvate

Cel mai important este însă să spunem că după instalarea unui grad înalt de supraponderalitate țesutul adipos își pune amprenta asupra metabolismului și activității hormonale, ceea ce afectează grav orice încercări de dietă. La rândul lor, articulațiile încep să fie grav afectate, ceea ce zădărnicește încercările de corectare a greutății prin mișcare. Ca urmare, la acest nivel intervenția medicului este mai mult decât binevenită – aceasta devine singura soluție adecvată. De aceea este nerealistă credința majorității obezilor de la noi – șapte din zece sunt de acord că „dieta și exercițiile fizice pot rezolva singure obezitatea”.

Deși românii sunt foarte conștienți că obezitatea nu este vreun semn de prosperitate care le aduce fericirea, convingerea că ei singuri pot pune capăt acestei stări de risc îi trimite rapid în eșec, frustrare și autoculpabilizare.

De aceea trebuie să știm că dincolo de un anumit nivel de acumulare de greutate și în general când condițiile de viață nu ne permit să controlăm prea mult din factorii mediu este bine să apelăm la un medic.

Da, în majoritatea cazurilor merită să acționăm la nivelul alegerilor de viață disponibile ca să nu devenim obezi.

Dar după ce am devenit obezi, nu mai ajunge pur și simplu să ne schimbăm stilul de viață pentru a ne garanta revenirea la o greutate optimă.

Iar câteodată, trebuie spus, factorii genetici sunt atât de puternici încât ceea ce putem face ca stil de viață nu ajunge pentru a preveni eficient instalarea obezității.

Aceste condiții sunt valabile atât pentru adulți, cât și pentru copii, de aceea accentul trebuie să cadă spre formarea din copilărie unor obiceiuri de viață care împiedică instalarea supraponderalității și obezității, împiedicând instalarea unor depozite considerabile de țesut adipos.

Doi piloni ai stilului de viață sunt esențiali aici:

1 alegeri alimentare corecte – iar aici componenta educațională este esențială – atât în ceea ce privește educația pentru sănătate cât și educația gastronomică

2 activitate fizică suficientă și adecvată.

Obezitatea la nivel mondial la adulți s-a dublat din anul 1990, iar în rândul adolescenților s-a mărit de patru ori.

În întreaga lume obezitatea infantilă creşte într-un ritm fără precedent, iar majoritatea ţărilor sunt nepregătite pentru numărul tot mai mare de persoane afectate, arată Atlasul Mondial al Obezităţii 2026. Prevalenţa obezităţii în rândul copiilor de vârstă şcolară a crescut de la 4% în 1975 la aproape 20% în 2022. Pentru prima dată în istorie, la nivel mondial, vor fi mai mulţi copii care suferă de obezitate decât copii subponderali.

Ce s-a întâmplat între timp? Schimbări de alimentație, dar mai ales schimbări ale activității fizice – pentru prima oară în istoria statisticii întâlnim procente semnificative de copii aproape complet sedentari – copii care sunt sănătoși clinic, nu au probleme de mobilitate sau de sănătate în general.

Cele mai rapide creşteri ale ratelor obezității infantile se înregistrează în ţările cu venituri mici şi medii, unde trăiesc majoritatea copiilor lumii.

Factori de risc:

Supraponderalitatea și obezitatea maternă

Diabetul matern

Fumat matern

Alăptare insuficientă

Lipsa meselor școlare organizate și echilibrate nutrițional

Consumul de băuturi zaharoase: în 74% din țările cuprinse în Atlasul mondial al Obezității consumul zilnic de băuturi îndulcite cu zahăr depășește 100 ml la copiii de 6-10 ani

Activitate fizică: în 95% din țările investigate de Atlasul mondial al obezității peste 75% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani nu respectă recomandările privind activitatea fizică

Copiii care trăiesc cu obezitate pot prezenta deja semne precoce și factori de risc pentru boli cronice în timpul copilăriei. Obezitatea din perioada copilăriei persistă frecvent şi la vârsta adultă, favorizând diabetul, bolile de inimă şi anumite tipuri de cancer.

Prevalența obezității la nivel mondial s-a mai mult decât dublat între 1990 și 2022. Estimările actuale indică faptul că numărul total al adulţilor care suferă de obezitate va înregistra o creştere cu circa 115% între anii 2010 şi 2030, de la 524 de milioane la 1,13 miliarde.

Federația Mondială a Obezității arată că obezitatea infantilă este prevenibilă, tratabilă și reversibilă în stadiile incipiente, dar numai dacă guvernele acționează decisiv și sistemic.  – este nevoie de politici concertate în domeniul sănătății, alimentației, școlii și mediului construit, alături de acces echitabil la îngrijire și alimente nutritive pentru toți copiii.

Un rol important au aici:

Mesele servite copiilor în cadrul orelor de școală

Respectarea exigențelor de mișcare în cadrul orelor de școală

Asigurarea de spații de joacă suficient de largi ca să permită mișcarea copiilor

Controlarea mai atentă a alimentelor de pe piață destinate copiilor

Politici de reducere a expunerii copiilor la marketingul alimentar

În contrast cu România, unde una din trei familii cu copii se confruntă cu probleme legate de greutate, țări precum Olanda, Suedia sau regiunile nordice ale Italiei oferă exemple de bună practică. În Olanda, doar 13% dintre copii sunt supraponderali, potrivit datelor OECD Health at a Glance – Europe 2022, iar reclamele la fast-food destinate minorilor sunt strict reglementate. În Suedia, copiii beneficiază de educație nutrițională încă din primii ani de școală și de mese gratuite echilibrate. În Italia de Nord, dieta mediteraneană și politicile locale privind alimentația școlară au menținut rata obezității infantile sub 15%, conform datelor OMS Europa. Aceste diferențe subliniază importanța unor măsuri sistemice și preventive, care lipsesc încă din România.

Intervenții urgențe, precum măsuri de educație nutrițională și reglementarea strictă a marketingului destinat copiilor pot întrerupe trendul actual, care riscă să transforme problema obezității și diabetului infantil într-o criză de sănătate publică a viitorului adult român.

Ce poate face fiecare dintre noi? În primul rând să se îngrijească de păstrarea unui stil de viață dinamic, evitând intervale lungi de sedentarism atât pentru adulți cât mai ales pentru copii. Nu este răsfăț, este esențial pentru sănătate.

În al doilea rând să alegem alimente echilibrate nutrițional, evitându-le pe cele care combină grăsimile și zahărul în cantități mari – puteți vedea listate ingredientele pe etichete – cu cât mai sus în listă, cu atât mai mare ponderea lor în produsul respectiv

Ca o sarcină permanentă, să urmărim să ne formăm

1 o educație nutrițională – inclusiv pentru a descifra corect ce ne spune o etichetă despre alimentul respectiv

De exemplu, este important să știm care sunt glucidele de pe etichetă – deoarece nu totdeauna este vorba despre ˝zahăr˝ ca atare – putem întâlni fructoză, maltodextrină etc – vezi articolul despre îndulcitori

Zahărul este ascuns în multe produse care nu sunt nici foarte dulci și nici nu sunt deserturi – în sensul în care el intră în rețetă, este prezent în cantități mici, este listat la ingrediente, spre mijlocul sau spre sfârșitul listei. Aceste circumstanțe îl fac destul de greu de evitat. De aceea atunci când alegem un desert este bine să ne orientăm spre cele care conțin îndulcitori naturali pe bază de stevia rebaudiana, care nu nici calorii și nici impact glicemic. Produsele Sweeteria îndulcite cu Dulcișor conțin extract de Stevia Rebaudiana și eritritol – un poliol natural extras din amidon de porumb nemodificat genetic. Ambele conțin zero calorii și nu au impact glicemic.

2 O educație gastronomică – respectiv să ne formăm gustul pentru a mânca ceea ce ne aduce cu adevărat satisfacție și suscită din partea creierului semnalul de sațietate.

Satisfacția este cel mai mare dușman al acumulării kilogramelor. Acesta este mult lăudatul ˝secret al bucătăriei franceze˝.

Dacă alimentele pe care le consumăm nu ne (mai) aduc satisfacție, atunci vom tinde să ingerăm cantitități din ce în ce mai mari, alimente din ce în ce mai dulci sau din ce în ce mai sărate. Rezultatul este acumularea calorică și obezitatea.

Gătind cu gust și învățându-i pe copii să mănânce cu gust, vom vedea că ei nu vor mai dezvolta pasiunea pentru fastfood, deoarece satisfacția lor este în altă parte – ea a fost deja programată să apară din alimente valoroase și foarte gustoase.

Este bine să nu folosim potențiatori de gust nici acasă când gătim, deoarece este o cursă fără sfârșit în care numai caloriile se acumulează. Gustul adevărat provine din ingrediente naturale și nu ultraprelucrate – câteodată e drept că sunt ceva mai scumpe, dar produc satisfacție dintr-o cantitate mică de alimente. În final costurile alimentare sunt echivalente, dar starea de sănătate este incomparabil mai bună, pe termen scurt, mediu și lung.

Share this post

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *