Indulcitori artificiali versus indulcitori naturali

Indulcitorii au avantajul unui numar redus de calorii. Se pot gasi ca atare, pentru utilizare in ceai, cafea sau alimente preparate la domiciliu, dar si in produse ambalate, precum inghetata, biscuiti, budinci, bomboane si guma de mestecat, adesea etichetate ca fiind „fara adaos de zahar.” Indulcitorii au de regula mai putine calorii decat zaharul si mai putin efect asupra glucozei din sange (glicemiei) decat alti carbohidrati. 

Toate substante folosite pentru a da gust dulce produselor alimentare sunt considerate “indulcitori”. Dar, atentie, pe Internet sau in unele publicatii de lifestyle vei regasi sub titlul de „indulcitori naturali” si mierea, siropul de porumb sau siropul de artar, care au continut mare de calorii si pot avea efect asupra glicemiei. 

Aici, in continuare, ne vom referi la indulcitorii utilizati ca aditivi alimentari, intre care putem distinge doua categorii de produse: indulcitorii artificiali (exemple: zaharina, ciclamatii, aspartamul etc.) si indulcitorii naturali.

Substantele extrase din plantele existente in natura sau din produse de origine animala sunt indulcitori naturali. 

Deci inclusiv alcoolii edulcoranti sunt considerati indulcitori naturali, chiar daca unii dintre ei pot fi obtinuti si pe cale sintetica.  Alcoolii edulcoranti sau poliolii sunt alcoolii naturali ai zaharului. Se numesc “alcooli” datorita gruparii OH din formula lor, dar nu contin alcool etilic.

Spre deosebire de zahar, alcooli naturali ai zaharului sau poliolii nu sunt complet absorbiti in sange, iar prin urmare, au mai putin impact asupra glucozei din sange decat zaharul obisnuit (zaharoza) si furnizeaza mai putine calorii pe gram. 

Indulcitorii artificiali nu exista in natura, au fost inventati in laborator si se produc pe cale chimica, neputand fi extrasi dintr-un produs natural.

Cei mai intalniti indulcitori naturali in comert

• Eritritol – Extras din porumb, cu aspect ca al zaharului, are avantajul ca nu contine calorii (0 kcal/100 g). Nu are influenta asupra nivelului de zahar din sange, iar indexul lui glicemic este chiar mai mic decat al poliolilor. Puterea de indulcire este de 60-80% comparativ cu zaharul.

•  Stevia Rebaudiana – Este un indulcitor 100% natural, fara calorii, de 200-300 de ori mai dulce decat zaharul, care nu dezechilibreaza nivelul de glucoza din sange. Cauta pe eticheta continutul de Stevia Rebaudiana si in ce proportie este amestecat cu un alt indulcitor, care poate avea o alta cifra calorica. Doza admisibila pe zi este de 4 mg pe kilogram de corp.

• Xilitol – 2,4 cal/gram. Este un indulcitor ce poate fi gasit in mod natural in fructe si legume si chiar produs de corpul uman prin procesul de metabolism. Nu se recomanda un consum mai mare de 50g/zi deoarece poate cauza aparitie diareei.

• Manitol – 1,6 cal/gram. Se gaseste din abundenta in natura, iar structura sa chimica permite o absorbtie mai lenta, ceea ce il recomanda in cazul diabeticilor pentru ca are un impact mai mic asupra insulinei din sange. Manitolul este disponibil si in comert in diferite pulbere si forme granulare. Datorita efectelor secundare de diaree sau flatuenta nu se recomanda consumul mai mare de 20g/zi.

• Maltitol – 2,1 cal/gram. Un poliol obtinut prin hidrogenarea maltozei din amidon (porumb). Depasirea dozei zilnice de 30 g pentru adulti si 15 g pentru copii poate provoca balonari si diaree.

• Sorbitol – 2,6 cal/gram. Este un aditiv folosit in industria alimentara ca stabilizator, indulcitor hipocaloric, umectat sau agent de volum. Se gaseste frecvent in produsele dietetice, de patiserie si cofetarie. Studiile de toleranta au aratat un nivel de toleranta de 50 g pe zi in privinta efectului laxativ.

• Isomaltitol sau Isomalt – 2 cal/gram. Este tot un poliol, extras din sucroza (din sfecla de zahar), folosit in industria alimentatiei ca indulcitor si umectant. Se compune din alti doi polioli, sorbitol si manitol. Este folosit in special in dropsuri, in panificatie, cerealele de larg consum, ciocolata, guma de mestecat, bomboane, deserturi congelate sau suplimente alimentare.Studiile de toleranta umana indica faptul ca ingerarea de 10-20 g pe zi nu are un efect laxativ si ca, dupa cateva zile de adaptare o cantitate de 50 g pe zi de izomalt poate fi tolerata.

• Lactitol – 2 cal/gram. Este un poliol obţinut din lactoza, care se extrage din zer. La aceeasi cantitate, lactitolul are 40% din dulceata zaharului si 60% din caloriile acestuia. La un consum zilnic mai mare de 50 g pot aparea simtome de diaree.

• Glicerol – Este un aditiv alimentar (cunoscut de asemenea sub numele de glicerina) care poate fi obtinut pe care sintetica sau derivat din plante (de obicei soia sau palmier) sau animale (din seu), dar si din amestecul ambelor tipuri de uleiuri animale si vegetale. Este folosit in special ca si indulcitor, conservant sau umectant in alimente, dar si in industria farmaceutica.

• Hidrolizat de amidon hidrogenat (sau amidon hidrogenat hidrolizat sau sirop de poliglicitol sau sirop de glucoza hidrogenat) – 3 cal/gram. Este un poliol aproape la fel de dulce ca sucroza, se obtine din porumb, grau sau amidon de cartofi. In cantitati mari, poate avea efect laxativ.

• Taumatina – un produs natural, din cojile semintelor fructul katemfe al arbustului Thaumatococcus daniellii. Taumatina este un compus de proteine care se formeaza in fruct in momentul cand acesta este atacat de daunatori. Este de 2000 – 3000 de ori mai dulce decat zaharul, capacitatea edulcoranta nu este perceputa imediat ca gust si are o persistenta indelungata. Nu poate fi folosit ca indulcitor in produse care necesita coacere sau fierbere. Exista persoane alergice la taumatina. Nu este recomandata sugarilor si copiilor mici.

Indulcitori artificiali

Indulcitorii artificiali sau de sinteza sunt substante cu o putere de indulcire extrem de mare (de 100 pana la 600 ori superioara fata de a zaharului) si cu un aport caloric nesemnificativ, evident avand in vedere cantitatea mica in care trebuie folositi. 

Indulcitorii sintetici (denumiti si edulcorantii intensivi) nu modifica glicemia, nu implica o secretie insulinica, iar gustul lor este perceput ca fiind destul de dulce.

Recomandati in mod special de catre specialisti persoanelor cu diabet zaharat, indulcitorii artificiali au calorii mai putine (sunt hipocalorici) si sunt folosite in multe produse alimentare, nu doar dietetice. Desi nu au calorii, edulcorantii pot creste pofta de mancare. Cu toate ca studiile nu au dovedit acest lucru, se considera ca indulcitorii artificiali ar putea creste riscul de aparitie pentru o serie de afectiuni, inclusiv cancer. 

• Acesulfam K (E 950)

Sau acesulfam de potasiu (Ace-K), este de 200 de ori mai dulce decat zaharul, dar nu contine calorii. Acesulfamul de potasiu este un indulcitor ce nu este metabolizat de organism, care il elimina neschimbat. Mai este folosit si ca potentiator de aroma/gust. 

Doza maxim admisibila pe zi este de 9 mg pe kilogram de corp, calculandu-se astfel individual in functie de greutatea fiecarei persoane.

• Aspartam (E 951)

Aspartamul este aprobat pentru utilizarea in produsele alimentare ca un indulcitor nutritiv si ca potentiator de aroma/gust. Nu contine calorii, cel putin asa e considerat deoarece este de aproximativ 200 de ori mai dulce decat zaharul de masa, deci se utilizeaza o cantitate foarte mica.

Este folosit ca un indulcitor de masa, in guma de mestecat, cereale pentru micul dejun rece, si in bazele uscate pentru anumite produse alimentare (de exemplu, bauturi, cafea instant si ceai, gelatine, budinci, umpluturi, produse lactate si topping-uri), in bauturi carbogazoase si necarbogazoase. Nu este stabil la caldura si isi pierde dulceata ei la incalzire, deci de obicei nu este utilizat in produse care necesita coacere.

Doza maxim admisibila pe zi este de 40 mg pe kilogram de corp, calculandu-se astfel individual in functie de greutatea fiecarei persoane.

Persoanele care sufera de fenilcetonurie sunt sfatuite sa evite aspartamul!

• Zaharina (E 954) 

Zaharina nu contine calorii si este de 300-400 de ori mai dulce decat zaharul. Unii oameni considera ca are un gust amar sau metalic. Este folosita intr-o mare varietate de produse alimentare si bauturi, inclusiv produse de patiserie, guma de mestecat, bauturi si indulcitorii de masa. Suporta foarte bine temperaturile ridicate, de aceea poate fi folosita in produsele de cofetarie, patiserie sau panificatie. De asemenea zaharina mai este utilizata in produsele cosmetice (cum ar fi pasta de dinti, apa de gura si luciul de buze), precum si in vitamine si medicamente.

Zaharina nu este descompusa atunci cand este digerata, ea se absoarbe lent in organism si apoi este eliminata rapid, neschimbata, de catre rinichi.

Zaharina traverseaza bariera placentara si ajunge in circulatia fetala, fapt care constituie un mare dezavantaj. Pentru mai multa siguranta, zaharina ar trebui evitata pe perioada sarcinii si a alaptarii.

Doza maxim admisibila pe zi este de 5 mg pe kilogram de corp, calculandu-se astfel individual in functie de greutatea fiecarei persoane.

• Advantam (E969)

Advantame este un indulcitor solubil in apa, sub forma de pudra cristalina, alba, stabila chiar si la temperaturi mai ridicate. Poate fi utilizat ca un indulcitor de masa, precum si in procesul de gatire termica a mancarurilor. Advantame este folosit un general, ca indulcitor si potentiator de aroma, in produse de patiserie, bauturi nealcoolice (inclusiv bauturi racoritoare), guma de mestecat, confectii si glazuri, deserturi congelate, gelatine si budinci, gemuri si jeleuri , fructe si sucuri de fructe, topping-uri, si siropuri prelucrate.

Este de aproximativ 20.000 de ori mai dulce decat zaharul de masa, iar doza maxim admisibila pe zi este de 5 mg pe kilogram de corp, calculandu-se astfel individual in functie de greutatea fiecarei persoane.

• Ciclamat – sau ciclamatul de sodiu (E 952)

Este interzis in SUA (din 1970) si in Anglia din cauza potentialului cancerigen. Este permis in Romania.

Are o putere de indulcire de 30 ori mai mare decat a zaharului. Nu lasa gust neplacut si nu contine calorii. Mai este folosit si ca potentiator de aroma/gust.

Si acest indulcitor a fost suspectata c-ar determina procese neoplazice la soareci, insa cercetarile continua, iar dovezile sunt neconcludente. Pentru siguranta, consumul de ciclamat trebuie evitat la copii si femei gravide.

Doza maxim admisibila pe zi este de 7 mg pe kilogram de corp.

• Sucraloza (E955)

Sucraloza este un indulcitor artificial fara calorii derivat din zaharoza si este de pana la 650 de ori mai dulce decat zaharul.

Apreciata deoarece nu are un gust amar, se foloseste pe scara larga in produse alimentare de tip “cu continut redus de calorii” , ca indulcitor de masa, in bauturi acidulate, guma de mestecat, amestecuri de copt, cereale pentru micul dejun si sosuri pentru salate.

Pentru ca este foarte dulce, sucraloza este adesea amestecata cu alti inducitori cu calorii, cum ar fi dextroza sau maltodextrina, in scopul de a dilua dulceata ei intensa.

Cand este consumata, in cea mai mare parte sucraloza nu este absorbita de organism si este eliminata. Intre 8% si 20% intra in sange si se indeparteaza prin urina, in esenta neschimbata. Comitetul stiintific pentru alimentatie al Uniunii Europene (SCF) a ajuns la concluzia ca un consum repetat de sucraloza este “putin probabil” sa duca la acumularea ei in organism.

Au fost raportate cazuri de reactii adverse la sucraloza, inclusiv unele ce sustin ca ar putea fi un declansator pentru migrena. 

Doza maxim admisibila pe zi este de 15 mg pe kilogram de corp, calculandu-se astfel individual in functie de greutatea fiecarei persoane.

Avantajele indulcitorilor

Alimentele cu indulcitori pot avea mai putine calorii decat alimentele preparate cu zahar, dar nu toate – unele contin si grasimi sau carbohidrati. Indulcitorii pot fi de ajutor in cazul in care vrei sa pierzi in greutate sau chiar sa nu te ingrasi.

Aceste produse au de multe ori, de asemenea, si mai putine glucide, ceea ce iti poate fi de folos in gestionarea glicemiei. Indulcitorii sunt utili si pentru ca astfel reduc caloriile si carbohidratii din cafea, ceai, cereale de la micul dejun.

Dezavantajele indulcitorilor

Chiar daca ai un produs pe baza de indulcitori sau cu numar redus de calorii, verifica intotdeauna informatiile nutritionale de pe eticheta. Multe dintre produsele alimentare care contin aceste tipuri de indulcitori au inca o cantitate semnificativa de carbohidrati, calorii si grasimi. Prin compararea caloriilor cu versiunea indulcita cu zahar vei putea verifica daca intr-adevar iesi in avantaj, avand mai putine calorii.

E bine ca, de asemenea, sa compari continutul de grasimi de pe etichete. Un produs cu indulcitor poate contine mai multe grasimi saturate si trans decat unul cu zahar. Alcooliolii de zahar pot avea efect laxativ sau pot duce la alte simptome gastrice la unele persoane, in special la copii. Unii oameni prefera sa foloseasca versiunea „normala” a unui produs alimentar in locul versiunii fara zahar. Ia in considerare si pretul: produsele fara zahar costa, adesea, mai mult.

Informatii oferite dumneavoastra de
Ionut Ignat
Consilier de alimentatie si schimbare de stil de viata
Cabinet NutriGo

Surse: www.diabetes.org, www.fda.gov, www.nhs.uk, polyol.org, www.inchem.org, caloriecontrol.org

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Norocul #Sweeteria
iti surade

Invarte roata si bucura-te de reduceri sau livrare gratuita la cosurile tale de cumparaturi #farazahar!
Vei primi, pe adresa de email completata, un COD UNIC valabil pentru un singur cos de cumparaturi.

INVART ROATA
Sunt de acord cu politica pentru prelucrarea datelor
Ascunde
Aminteste-mi mai tarziu
Inchide